Tu ai salvat - Click aici pentru a vedea de unde...
copacii prin reciclarea de hartie
delfinii prin reciclarea pungilor de plastic
multe specii de pasari pentru ca au unde sa isi faca cuib

Concursul „Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje” și-a desemnat câștigătorii

Citeste regulamentul completFormular de înscriere în concurs
Calendarul concursului: 

  • 25 mai 2013 – Lansare concurs
  • 23 iunie 2013, ora 23:59:59  – Predare finala proiecte
  • 24-30 iunie – Jurizare
  • 1-8 iulie – Anuntare castigator

Concursul „Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje” și-a desemnat câștigătorii

Organizația Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București (UNArte), inițiatorii concursului ,,Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje”, împreună cu ceilalți membri ai juriului au desemnat cel mai creativ design de tricou, dintr-un total de 54 de proiecte înscrise.

Chioran Dragoș din Oradea este câștigătorul marelui premiu al concursului. Designul de tricou propus de acesta prezintă pubelele de colectare separată realizate sub forma unor personaje creative și amuzante care îi invită pe oameni să colecteze separat și explică ce tip de deșeu corespunde fiecărui container în parte. Mesajul simplu, ușor de reținut, prietenos și foarte sugestiv pentru transmiterea informațiilor de colectare separată către populație s-au numărat printre argumentele care au stat la baza alegerii designului câștigător.

 Locul I_Design de tricou

Locul al II-lea a fost obținut de Gherghin Cristiana din București care a asociat gestul colectării separate cu un joc simplu al copilăriei.

 Locul II_Design de tricou

Pe locul al III-lea s-au clasat Semenescu Șerban Constantin din Botoșani și Gherghelescu Alexandru Eugen din Constanța, vizualurile lor invitându-i pe oameni să nu amestece deșeurile, așa cum nu o fac nici cu lucrurile importante în viață și, respectiv, să gândească selectiv.

 

Locul III_Design de tricouLocul III_Design de tricou_2

 

Marele câștigător al concursului va primi 500 euro, iar designul său va contribui la educația publicului privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje, iar participanţii clasați de pe locurile II și III vor câștiga 300 euro și, respectiv, 200 euro.

Ideile creative regăsite în proiectele participante la acest concurs și implicarea tinerilor în proiect ne-au bucurat foarte mult și sunt o dovadă că aceștia sunt din ce în ce mai preocupați de protejarea mediului înconjurător. Le mulțumim tuturor pentru susținere și felicităm câștigătorul care sperăm că va fi mândru când va vedea designul său la cele mai mari concerte, festivaluri, evenimente și campanii de informare despre colectarea separată a deșeurilor. Vom continua să derulăm astfel de concursuri creative de educare și implicare a tinerilor, având speranța că tot mai mulți își vor însuși gestul colectării separate drept un obicei cotidian și vor transmite mesajul mai departe și prietenilor lor” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Concursul ,,Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje” a avut loc în perioada 25 mai-23 iunie 2013 și s-a adresat tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani.

Partenerii media ai concursului „Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje” au fost: Designist.ro , Modernism.roIqadsIGLOOSofresh.roFeeder.roHipmag.roCentrulVechi.comInspirationist.ro și GensduBien- Comunitatea oamenilor de bine.


Se caută un design creativ de tricou
pe tema colectării separate
și a reciclării a deșeurilor de ambalaje

Organizația Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București (UNArte), au lansat concursul ,,Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje”.

Competiția se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani și se desfășoară în perioada 25 mai – 23 iunie 2013. Aceasta își propune selectarea celor mai originale idei de design pentru tricoul organizației Eco-Rom Ambalaje tricou care se va regasi în cadrul tuturor acțiunilor de informare și educare a populației privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

,,Acest proiect este mai mult decât un concurs de artă și design. Este, daca vreți, o modalitate creativă de a educa și implica tinerii în procesul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje. Astfel, prin acest concurs si prin evenimentele la care promoterii nostri vor purta tricourile cu designul castigator – la concerte, festivaluri, pe litoral sau in campaniile de constientizare – ne dorim ca din ce în ce mai mulți tineri să înțeleagă importanța reciclării deșeurilor de ambalaje și, mai mult decât atât, să își însușească gestul colectării separate drept un obicei cotidian”  a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Câştigătorul marelui premiu va primi 500 de euro și șansa ca designul său să  contribuie la educația publicului privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje, iar  participanţii  clasaţi pe locurile II şi III vor câştiga 300 şi, respectiv, 200 de euro.

Partenerii media ai concursului „Design de tricou pe tema colectării separate și a reciclării deșeurilor de ambalaje” sunt: Designist.ro , Modernism.ro, Iqads, IGLOO, Sofresh.ro, Feeder.roHipmag.roCentrulVechi.com, Inspirationist.ro și GensduBien- Comunitatea oamenilor de bine.

 

CRITERII DE JURIZARE:

Designul de tricou trimis trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

  • Trebuie să redea importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje și a reciclării.
  • Este obligatorie utilizarea culorilor colectării separate a deșeurilor de ambalaje: galben, albastru, verde. Este la latitudinea participantului dacă, alături de acestea, dorește să utilizeze și alte culori sau mesaje.
  • Designul poate fi realizat față, verso sau față+verso.
  • Este obligatoriu ca designul să includa logo-ul Eco-Rom Ambalaje. Acesta poate fi inclus pe orice parte a tricoului – față, verso, mâneci.

Logo Eco-Rom Ambalaje

  • Este de dorit ca designul propus să poata fi reprodus pe orice tip de tricou.
  • Este acceptată o singură propunere de design de tricou.

JURIU:

  • Liviu David – Creative Director Next Advertising
  • Corina Duma – Lector Univ. Asociat Drd. Facultatea de Arte Decorative si Design – Departamentul Design
  • Lorita Constantinescu, Director de Comunicare si Relatii Publice Eco-Rom Ambalaje
  • Maurice Munteanu, Fashion Editor Revista ELLE

CONDIȚII DE TRIMITERE A PROIECTULUI:

Tot ce trebuie să faci este să trimiți un e-mail la adresa [email protected] care sa conțină:

  • 1 document pdf cu designul de tricou; acesta trebuie să fie realizat în format real (scară 1:1), format pdf CMYK la rezoluție 300dpi.
  • Formularul de înscriere completat cu datele personale – ce poate fi downloadat de pe site-ul www. ColecteazaSelectiv.ro

Breaking news

“Protejăm Natura.Colectăm Selectiv”

“Protejăm Natura.Colectăm Selectiv”

Proiectul “Protejăm Natura. Colectăm Selectiv” organizat de Salubritate Craiova în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova şi Eco-Rom Ambalaje a câştigat marele premiu la Categoria ‘’Companii’’ în cadrul concursului național Premiile pentru un Mediu Curat, derulat de Organizația ECOTIC. Manualul “Învăţăm să reciclam ambalajele” realizat de Eco-Rom Ambalaje a fost predat în 20 de unităţi de [citeste mai mult]

Tombola de iarnă a deșeurilor de ambalaje!

Tombola de iarnă a deșeurilor de ambalaje!

Astăzi începe o nouă campanie de sensibilizare a populației din Minicipiul Iași pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile ! Primul Centru Municipal de Colectare a deșeurilor reciclabile te invită din nou să îi treci pragul! Între 8 – 17 decembrie, pentru predarea a cel puțin un deșeu și primești un premiu instant, iar daca duci minim [citeste mai mult]